Dumitru Dragomir (73 de ani), fostul șef al LPF, a fost invitat la ProSport Live și a vorbit despre introducerea sistemului VAR în fotbalul românesc. Fostul conducător e convins că vor exista greșeli în continuare în arbitrajul românesc, chiar dacă din sezonul viitor va fi introdus sistemul VAR.
„Au mai fost hoții în România, au fost. Cu VAR în România va fi o hoție neascunsă, pe față. Dacă vrea, arbitrul nu se duce la VAR. Ca aseară, ăia au știut că nu îl cheamă la VAR. Dacă faci presiune la UEFA, nu e bine. Cel mai bine e să mergi pe blat, ca în politică”, a declarat Dumitru Dragomir la ProSport Live.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat la finalul anului trecut că „începând cu sezonul competițional 2020-2021, LPF va implementa sistemul de arbitraj video la meciurile disputate în cadrul competiției Liga 1”.
„A început deja pregătirea arbitrilor, deci noi ca Federaţie suntem cu un pas înainte, fiindcă ne-am luat această obligaţie de a pregăti arbitrii. Aşteptăm în momentul de faţă livrarea tehnologiei. Acest lucru ne va ajuta să mergem mai departe în implementare” – Răzvan Burleanu, președintele FRF, în februarie 2020
VAR (Video Assistent Referee): tehnologie care permite ca asistentul video (echipa e formată dintr-un arbitru asistent video şi trei adjuncţi) să-l alerteze pe arbitrul central, iar acesta, pe un monitor, poate observa exact ce s-a întâmplat într-o fază controversată.
Se apelează la VAR pentru penalty-uri, goluri, cartonașe roșii și cazuri de identitate greșită (când e acordat un gol altui jucător sau un autogol e creditat ca gol). Oficialii din încăperea VAR au la dispoziție 33 de unghiuri ale camerelor tv, 8 slow motion și 4 ultra slow motion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER